Întrebări despre sau pentru mânz? Îl găsești la adresa de e-mail contact@manzmic.ro sau pe canalele de social media:

Jurnal de introvertit – 21 dec. 2018

Modelatoarea cofetară şi desenatorul grădinar
M-am văzut zilele trecute cu doi prieteni, soţ şi soţie, la o pizza şi o bere în oraş. (Bine, recunosc, mai multe beri.)

 

Sursă foto

Ea, HR la o companie privată mare. El, traducător freelancer. Amândoi trecuţi de prima tinereţe, amândoi frumoşi, deştepţi şi harnici, amândoi obosiţi, cu cearcăne până la genunchi.

– Vom pleca din oraş curând, ne mutăm la ţară, zice ea pe neaşteptate, în mijlocul unei discuţii despre cu totul altceva. Iartă-mă, iubitule, continuă ea, dar trebuie să-i spun.

– Spune-i, iubito. Şi eu aveam de gând, dar mi-ai luat-o înainte. Spune-i.

– Păi, treaba e aşa, îşi ia ea avânt. Ni s-a acrit. Ni s-a acrit de oraş, de aglomeraţie, de nervi, de timp pierdut în trafic, de munca pentru alţii, de oboseala cronică, de cearcăne, de stres, de weekendurile dormite până după-amiaza pentru că nu suntem în stare să ne urnim din pat, de mâncarea comandată pentru că nu avem timp de cumpărături şi de gătit, de lipsa de sex pentru că suntem prea obosiţi, de faptul că nu ne vedem cu părinţii şi cu prietenii pentru că nu avem timp, de faptul că n-am mai ieşit în oraş aşa ca acum, cu tine, de… nici nu mai ştiu de când. Ni s-a acrit de lipsa de timp pentru noi, pentru prieteni, pentru… orice! N-avem timp. Şi, când avem un pic de timp, îl dormim, pentru că suntem prea obosiţi pentru orice altceva.

Se opreşte să ia o gură de bere, iar eu strecor repede o întrebare:

– Şi acolo ce veţi face?

– Păi, continuă ea, când eram mică, îmi plăcea să modelez în lut. Mai am şi acum câteva chestii modelate de mine, ţi le arăt când vii pe la noi. În plus, în adolescenţă, am învăţat de la mama şi de la bunica să fac prăjituri şi torturi. Şi ştii care e partea cea mai bună? Că îmi plăcea! Preferata mea e Albă ca Zăpada – şi s-o fac, şi s-o mănânc. Aşa că mi-am zis… Ce-ar fi să fac prăjituri şi torturi şi să le vând? Am putea trăi din asta. De ce nu?

– Şi tu ce-o să faci? îl întreb pe el.

– Păi, eu mi-am dorit mereu să desenez, dar… Dar. Hai s-o lăsăm aşa. Şi mi-ar plăcea să grădinăresc, să cultiv roşii şi ceapă şi fasole şi…

Mă descopăr că, fără să vreau, nu-i mai aud. Mă întreb deja unde mi-ar plăcea să stau, în ce zonă a ţării, şi ce-aş putea să fac – ceva care să-mi placă şi din care să pot trăi decent. Iar ideea cu roşiile, ceapa şi fasolea nu sună deloc rău.

 

George Costinaș