Întrebări despre sau pentru mânz? Îl găsești la adresa de e-mail contact@manzmic.ro sau pe canalele de social media:

Câte 100 de cuvinte despre 13 capodopere

Cititorul sănătos se va întreba: De ce 100? şi Iarăşi 13? De vreme ce în 100 de cuvinte poţi marca, dacă nu esenţa esenţelor, cel puţin câteva consideraţii personale despre chestiune, de ce nu? În ceea ce priveşte 13-le, nici nu mă sperie, nici nu mă fascinează. Cu ani în urmă, am văzut un tablou nesemnat, intitulat 13. Pur şi simplu, 13 pentru că 13.

 

(1/13)
René Magritte:

La Leçon d’esthétique, cărbune pe hârtie, 1959. Succint: Vânătorul întâlneşte în pădure un grup de saltimbanci care repetă pentru spectacol.

Citat aproximativ din artistul suprarealist belgian: „Titlurile tablourilor nu au de ce să fie explicite, iar picturile nu trebuie să fie ilustrări ale titlurilor. Relaţia dintre opera de artă şi titlu este una poetică, intuitivă. Într-un fel, urăsc acest pretenţios cuvânt, pictură. Imaginile există şi atrag privirea, dar ele nu sunt picturi.  Tot ceea ce vedem ascunde ceva şi întotdeauna dorim să înţelegem ce se ascunde în spatele imaginii. Chiar dacă uneori poate fi dureros, merită să încercăm.”

 

Sursă foto
(2/13)
Georges Braque:

Femeie cu mandolină, ulei pe pânză, 1910. Succint: Privind de aproape, nu descoperi nici femeia, nici mandolina, nici superba stare de transă în care se află personajul. Cu cât te depărtezi de imagine, aceasta tinde să-şi recompună faţetele şi devine vizibilă.

Citat aproximativ din artistul cubist francez: „Niciun artist nu are suficient talent pentru a surprinde în întregime frumusețea femeii. De aceea am fost nevoit să reinventez noțiunea de frumusețe, astfel încât să pot reda impresiile mele subiective. De la Corot [Jean-Baptiste Camille] am învățat că adăugarea unui instrument muzical în compoziție este esenţial pentru obținerea seninătății structurii.”

 

 

(3/13)
Jacques-Louis David:

Bonaparte traversând Marele Saint-Bernard, ulei pe pânză, 1802. Succint: Am ales versiunea a 3-a a tabloului, comandată de însuşi Napoleon – pe vremea aceea Prim Consul al Franţei, la aproape 3 ani de la lovitura de stat prin care a înlăturat Directoratul de la putere – nu atât pentru culoarea calului, cât pentru expresia de pe chipul viitorului împărat.

Citat aproximativ din artistul neoclasic francez: „Astăzi, scopul artei nu mai e acela de a bucura ochiul privitorului. Ea trebuie să prezinte exemple de eroism şi virtute, care să deştepte în sufletul poporului sentimente de devotament faţă de patrie.”

 

Sursă foto

 

(4/13)
Edgar Degas:

Lecţia de dans, ulei pe pânză, finalizată în 1874. Succint: Contemporanii l-au poreclit „pictorul spălătoreselor şi al balerinelor”. El însuşi se declara fericit şi inspirat când se afla în preajma dansatorilor de la Palais Garnier şi a prietenului său apropiat Jules Perrot, înainte ca acesta să devină, în 1848, maestru de balet al Operei din St. Petersburg. Se pare că, inclusiv în ilustraţia aleasă, profesorul de balet este chiar Maître Perrot, deşi nu înţeleg ce caută în compoziţie violoncelul, stropitoarea şi câinele.

Citat aproximativ din artistul impresionist francez: „În pictură e suficient să sugerezi ideea de realitate.”

 

Sursă foto

 

(5/13)
Marc-Aurèle de Foy Suzor-Coté:

Sfârşit de iarnă, ulei pe pânză, c. 1909. Succint: Pictor de peisaje, portrete, nuduri, scene istorice şi, mai spre sfârşitul carierei artistice, sculptor, Suzor-Coté a excelat în redarea jocurilor de lumină pe apă şi pe zăpadă. Priviţi nuanţele din tabloul ales: zăpada preia culorile copacilor şi cerului, le amplifică, după care le reflectă înapoi pe cer şi copaci; zonele întunecate devin şi mai misterioase prin jocul de lumini şi umbre.

Citat aproximativ din artistul impresionist canadian: „Mulţumită Maestrului Léon Bonnat, la Paris am devenit pictor, dar mai am cale lungă de străbătut până să ajung artist.”

 

Sursă foto

 

(6/13)
François-Auguste Biard:

Rău de mare pe o corvetă englezească, ulei pe pânză, 1857. Succint: Considerat de criticii contemporani doar portretist minor şi pictor de gen, Biard şi-a dedicat a doua jumătate a vieţii călătoriilor şi explorării de ţinuturi exotice. În 1858 a traversat oceanul şi s-a stabilit vremelnic în Brazilia, de unde a cutreierat America de Sud în lung şi în lat. Se presupune că tabloul pictat în 1857 prezintă personaje reale, alături de care a călătorit anterior.

Citat aproximativ din artistul impresionist francez: „Pentru mine e important să călătoresc şi să aduc acasă lumile noi pe care le descopăr.”

 

Sursă foto

 

(7/13)
Jacques-Laurent Agasse:

Girafa nubiană, ulei pe pânză, c. 1827. Succint: Elev al lui Jacques-Louis David la Paris, Agasse a rămas în Istoria artei ca un bun pictor de animale. Denumirea de „girafă” are origini arabe și înseamnă „cea mai înaltă dintre toate”. Exemplarul din tablou a aparţinut lui George al IV-lea, rege al Regatului Unit al Marii Britanii şi al Hanovrei şi era unul dintre cele trei trimise în Europa de Muhammad Ali, vicerege al Egiptului până în 1849.

Citat aproximativ din artistul neoclasicist elveţian: „Niciun artist nu poate egala perfecţiunea atinsă de natură atunci când a creat pursângele englez.”

 

Sursă foto

 

(8/13)
Ephrem Kouakou:

Cal mistic, acril pe hârtie, 2014. Succint: Ephrem a studiat artele frumoase în Franţa (unde a ajuns după o călătorie de aproximativ trei luni, mergând pe jos din Coasta de Fildeş până în Algeria), la Ecole des Beaux-Arts de Aix-en Provence şi la Paris, ca apoi să se stabilească la Washington şi, câţiva ani mai târziu, în Maryland, SUA. Cred că aşa se explică îmbinarea perfectă dintre motivele africane şi tehnicile occidentale pe care le foloseşte cu înnăscută ingeniozitate.

Citat aproximativ din artistul ivorian: „Pictez doar noaptea, când e linişte deplină, iar spiritele strămoşilor mei îmi ghidează mâna.”

 

Sursă foto

 

(9/13)
David Teniers cel Tânăr:

Galeria din Bruxelles a Arhiducelui Leopold Wilhelm, ulei pe pânză, c. 1651. Succint: Creator al categoriei „pictură-catalog”, cu aproape două secole înainte ca invenţia lui Daguerre să netezească drumul spre arta fotografică. Aflat în slujba Arhiducelui de Austria, guvernatorul Flandrei, pe atunci provincie a Imperiului Spaniol, Teniers a pictat mai multe tablouri în care a prezentat, cu o precizie uimitoare, bogata colecţie de artă a protectorului său.

Citat aproximativ din Théophile Gautier, mare admirator al artistului flamand: „David Teniers, zis şi cel Tânăr, şi-a creat o mică lume personală, pe care o stăpâneşte după voia inimii.”

 

Sursă foto

 

(10/13)
Philippe Pastor:

Sfârşitul lumii, pigment pe pânză. Succint: Fondator al Art & Environment Association Monaco, în urmă cu 11 ani, artistul este un militant de anvergură, ecologist activ, foarte preocupat de viitorul planetei. „Le Fin du Monde” este o suită de 9 picturi [v. AICI], dintre care am ales-o pe cea mai sumbră, în care atât materialele folosite, cât şi culorile apocaliptice te duc cu gândul la siluirea continuă la care omenirea supune natura.

Citat aproximativ din artistul monegasc: „Arta mea e doar o încercare de reflectare, chiar dacă abstractă, a naturii şi a ceea ce se întâmplă în lume.”

 

Sursă foto

 

(11/13)
Suzanne Valadon:

Adam și Eva, ulei pe pânză, 1909. Succint: Controversată persoană, această Suzanne! Spălătoreasă, acrobat de circ, model care a pozat pentru Renoir, Toulouse-Lautrec, Degas și Chavannes, metresă, căsătorită, divorțată, recăsătorită, mamă a celebrului Maurice Utrillo, pictorul de peisaje urbane, prima femeie admisă în Société Nationale des Beaux-Arts, la înmormântarea căreia au participat Georges Braque, Andre Derain și însuși Picasso. Se pare că în Adam și Eva sunt reprezentați chiar Suzanne și André, cel de-al doilea soț, cu 20 de ani mai tânăr.

Citat aproximativ din artista postimpresionistă franceză: „Pictez cu aceeași ambiție cu care mă încăpățânez să supraviețuiesc.”

 

Sursă foto

 

(12/13)
Élisabeth Terroux:

Portret de fată şezând, miniatură, email pictat, c. 1796. Succint: Născută în înfloritoarea République de Genève, Élisabeth a dovedit foarte curând talent pentru desen, lucru neobişnuit pentru o fată în secolul al XVIII-lea. La 14 ani era deja specializată în pictură pe email, sub îndrumarea miniaturistului Jean-François Favre. Medalionul ales pentru exemplificare nu măsoară mai mult de 7,5×7,5 cm, dar prezintă fidel cele mai mici detalii ale tinerei care a pozat. La maturitate s-a mutat la St. Petersburg, fiind remarcată de Ecaterina cea Mare, împărăteasa protectoare a artelor frumoase.

Citat aproximativ din artista elveţiană: „Miniaturile sunt copiii mei.”

 

Sursă foto

 

(13/13)
Georgette Agutte:

Pălărie cu alb şi verde, ulei pe pânză, 1914. Succint: Când avea 25 de ani, Georgette i-a cunoscut pe Gustave Moreau, Matisse şi Georges Rouault, aşa explicându-se, probabil, aderarea ei necondiţionată la fauvism, pe vremea când era singura femeie-student în toată celebra École nationale supérieure des Beaux-Arts din Paris.

Citat aproximativ din nonconformista pariziană fauvistă: „A murit acum 12 ore, iar eu am întârziat.” Acestea au fost ultimele ei cuvinte, înainte de a se sinucide, după moartea fulgerătoare a politicianului Marcel Sembat, cel de-al doilea soţ, alături de care a convieţuit nu mai puţin de 25 de ani.

 

Sursă foto

 

(tot 100 de cuvinte)
Încheiere:

Statistic, pe glob există aproape 280 de milioane de vorbitori de franceză, din care 30% nativi, iar limba este declarată oficială în 29 de state.

Cele 13 capodopere alese au origini francofone, din cel puţin două motive:

• din consideraţie pentru 3,6 procente din populaţia planetei, dar şi

• pentru a marca împlinirea a 210 ani de când un francez, Napoleon Bonaparte, a suprimat pentru prima dată Inchiziţia prin decret imperial, tăind aripile acestui rapace instrument diabolic care, în numele creştinismului, a ucis sau torturat catari, valdensi, „vrăjitoare”, evrei, musulmani, husiţi, begarzi, templieri, doar pentru că îi considera eretici.

 

Dan Costinaș