Întrebări despre sau pentru mânz? Îl găsești la adresa de e-mail contact@manzmic.ro sau pe canalele de social media:

De vorbă cu… Eugen Erhan

Pe Eugen, designer grafic cu specializare in identitate de brand și creație de personaj, l-am cunoscut acum câțiva ani cu ocazia unui proiect cultural în care am lucrat împreună. Eu cu skill-urile de PR, el cu cele de design. Pe Fredo & Pid’jin îi știam de multă vreme, dar habar n-aveam că sunt legați în vreun fel de el. De fapt, nici nu știam că-s creați de cineva din România.

Chiar în zilele alea, Eugen (împreună cu colegul său, Tudor Muscalu), se pregătea de lansarea cărții. Am fost acolo, m-am îndrăgostit pe loc și mi-am promis că dacă voi decide vreodată să intru în universul digital, el va fi cel care îmi va da o formă grafică. A făcut-o și înainte să plece mi-a zis așa:

Don’t take advice from cartoonists!

 

Ilustrație. Sursă foto: pidjin.net

 

Cum a început toată treaba asta cu design-ul grafic pentru tine?

Absolut întâmplător.

Când am intrat la liceu (Nicolae Tonitza) în 1995, speram să fiu primit la secția de grafică de șevalet. Era considerată cea mai bună, „elita”. Pentru a putea intra, trebuia să dau o probă practică (pentru ca era concurență mare), așa că m-am prezentat acolo (să zicem că) încrezător.

Mă uitam la ce desenam și mi se părea destul de bun. Chiar îmi ziceam „Ha, ha! Uite că mă descurc. Iese!”, însă, când aruncam un ochi la colegi, mă lovea un amestec de depresie cu panică – Toți super buni. Mai ales tipul de lângă mine. Îmi venea să pun creionul jos și să plec. Omul lucra cu un 0.5 (țin minte și acum). Personajele lui aveau o anatomie perfectă, cu un nivel de detaliu absurd. Atât de frumos, că-mi venea să-i fur lucrarea și să o duc acasă.

Pe scurt: nu am intrat la secția de grafică.

 

Ilustrație. Sursă foto: pidjin.net

Păi și ce-ai făcut?

Am ajuns la o secție care se numea „Design industrial”, despre care bănuiam că ar fi ceva legat de menghine, șurubelnițe și strunguri. Nu prea știam ce poate însemna acest „Design industrial”. Asta se întâmpla prin ‘95, când cuvântul „design” era foarte rar întâlnit în România. și aproape nimeni nu-l scria corect.

Prima zi: niciun pic de strung, doar desen, compozitie și discuții despre „de ce” desenăm unele lucruri într-un anume fel și nu în altul. Hooked!

 

Ai avut o sursă de inspirație sau un… trigger?

A venit chiar atunci în Tonitza o profesoară nouă, Irina Crivăț. Noi, grupa de design, am fost primii ei elevi. Era o persoană vizibil pasionată de design. Ca elev de liceu, destul de rar vezi un prof care să fie pasionat pe bune de lucrurile pe care le predă. Și, deși eram o grupă mai ciudată, fiecare cu nebunia proprie, cumva, am luat mereu foarte în serios ceea ce lucram acolo.

 

Ilustrație. Sursă foto: pidjin.net

Odată, aceeași doamnă Crivăț ne-a adus niște crochiuri cu personaje desenate de ea în anii de facultate. Ne uitam la ele și nu înțelegeam cum poate fi atât de bun un desen. Niciunul dintre noi nu era nici măcar pe-aproape ca nivel tehnic. Mie, cel puțin, mi se păreau SF.

Apoi, ne-a desenat cu pixul de 0.5 (pentru că, aparent, e o chestie cu pixurile astea de 0.5) o sferă, un cub și un cilindru pe care le-a lipit de peretele clasei. Uneori mă duceam la perete, mă uitam și-mi ziceam: „Băi nene, cum se poate desena așa!?” Era enervant de bine facut.

Pattern-ul care m-a condus spre design a fost mereu cam același și s-a repetat în cariera mea întreagă de foarte multe ori: 1) am văzut pe cineva lucrând semnificativ mai bine decât mine; 2) sentiment puternic de admirație; 3) sentiment și mai puternic de invidie, 4) muncit mult, ca să pot face și eu ceva cât de cât comparabil.

 

Ilustrație în creion colorat și marker (desen din liceu). Sursă foto: Eugen Erhan

 

Got it. Dar cum ai defini activitatea asta, în câteva cuvinte, pentru cineva care habar nu are ce presupune?

Pentru mine, a face design înseamnă să urmărești un anumit efect, o anumită consecință, și să o faci să se întâmple cu toate mijloacele pe care le stăpânești. Înseamnă să încerci să rezolvi o problemă într-o manieră nouă. Faci abstracție de propriile preferințe sau gusturi și te pui in pielea celor pe care încerci să îi ajuți. Vii cu o soluție.

Cheia e să existe măcar un pic de empatie în munca respectivă. Dacă nu există, nu e design, ci inginerie sau altceva.

 

Păi și cum lucrezi? Cu medii tradiţionale sau digitale? Sau poate… le îmbini? Spre care ai o afinitate mai mare?

Încerc, pe cât posibil, să tratez mediile digitale ca și când nu ar fi digitale. Însă, tot ce lucrez de câțiva ani e digital. Pe hârtie fac doar mici schițe. Ceea ce mi se pare OK.

 

Design de personaj – campanie sărbători. Client: Bitdefender. Animație: Laura Dumitru. Sursă foto: eugen.ro

 

Ai simțit de la început că poate deveni o meserie în toată regula?

Da, de la început.

Mai bine zis, am sperat. Atunci când îți place să faci ceva, nu prea-ți vine să crezi că se va găsi cineva care să te plătească să o faci. În continuare am zile în care mă mir.

 

Design de personaj – campanie sărbători. Client: Bitdefender. Animație: Laura DumitruSursă foto: eugen.ro

 

Cum a primit-o familia? În ideea că arta, în general, nu prea e clasată drept activitate care poate asigura un viitor stabil.

Ai mei mereu m-au încurajat și sprijinit să desenez și să urmez o educație în artă. Bănuiala lor, pentru o vreme, a fost că voi deveni pictor sau grafician, că voi expune lucrări în galerii. Mie mereu mi s-a părut foarte improbabilă varianta asta și probabil că de aici a venit și entuziasmul legat de design. Ca designer, mi s-a părut suficient de logică acea conexiune între bani și ceea ce îmi doream să fac.

Design de brand. Client: Paris Seine. Agenție: W40 Paris. Sursă foto: eugen.ro

 

Și-acum care ai zice că e cel mai challenging aspect al jobului tău?

Schimbarea.

Mă atașez de multe dintre lucrurile pe care le desenez, de unele metode de lucru, de unele personaje. Și ia ceva timp să aduci ceva la o formă bună. Uneori durează ani buni ca să perfecționezi un anumit format. Și, fix când crezi că l-ai adus la forma optimă – poof! – trebuie să-l schimbi. Și cand zic că trebuie, de regulă, chiar trebuie.

Schimbarea e ceva greu, dar necesar.

 

Ilustrație. Client: Bitdefender. Sursă foto: eugen.ro

 

Apropo de schimbări, ai avut parte de eşecuri sau refuzuri din partea clienţilor în cazul anumitor produse pe care le-ai livrat? Cum gestionezi o situație de genul ăsta?

Am avut parte de întreaga gamă de feedback posibil din partea clienților pentru că lucrez ca full time designer din 2001. Aș zice că primii 5-6 ani din cariera mea au fost ciuruiți de eșecuri, experimente ratate, respingeri și fail-uri. Ceea ce e foarte bine, am învățat o mulțime de lucruri the hard way, lucruri pe care n-ai cum să le înveți de bună voie.

Cum faci față la eșecuri si refuzuri? Nu știu. Nici nu prea contează. Uneori doare, dar sigur trece. Important e să înveți ceva de acolo și să vii cu ceva mai bun data viitoare. Sau nu. Poți să și renunți. E o opțiune și, uneori, e o opțiune bună. Am încercat o mulțime de lucruri, am renunțat la o mare parte dintre ele.

 

Poster din 2004. Agenție: Adviser. Sursă foto: eugen.ro

 

Simţi că design-ul grafic îţi oferă un soi de… libertate? Poate libertate de exprimare?

Mi se pare că dacă știi design grafic ai un mini-superpower în comunicare. Un mini-superpower pe care începi să-l apreciezi abia atunci când îi vezi pe alții cum își dau cu stângu-n dreptul în proiectele lor, nerespectând principiile de design. Degeaba ai ceva important de zis dacă nu știi să-ți organizezi informația astfel încât să convingi, să obții acel efect dorit.

 

Știu că ai devenit de curând doctor în crearea personajelor. Ce înseamnă asta și cum te face să te simți?

Mixed feelings.

Am muncit foarte mult la lucrarea respectivă și cred că e un document util, măcar pentru că pune problema un pic altfel. Dar nu am fost niciodată atras de titluri academice și nici nu am fost foarte motivat de ideea de a avea o diplomă. E obligatoriu să faci pasul ăsta ca să poți preda în mediul universitar.

Personal, sunt de părere că această obligativitate ar trebui eliminată. Există atât de mulți oameni care sunt profesioniști de excepție în domeniile lor, care ar avea enorm de multe de arătat studenților. Faptul că nu au acces la a preda pentru că nu au titlu de doctor (care se obține cu enorm de multă muncă, punându-ți în mare parte cariera pe hold) mi se pare absurd. Și nedrept pentru studenți. Pentru că din acest motiv mulți oameni buni renunță la a mai preda.

 

Ilustrație. Sursă foto: pidjin.net

 

Fredo & Pid’jin! Care-i treaba cu pidjinii? De unde au apărut?

Tudor și cu mine ne știm din clasa a VII-a. Acum 14 ani, ne-am gândit să încercăm un proiect online pentru că urmăream o mulțime de blogs și webcomics. Simțeam că putem face și noi ceva decent și ne doream să devenim foarte bogați, foarte repede. Avion de aur etc. Nu a mers asta cu avionul de aur, însă proiectul ne-a schimbat viețile foarte mult.

 

Ilustrație. Sursă foto: pidjin.net

 

Au avut de la început menirea de a transmite mesaje sociale sau şi-au dezvoltat latura asta pe parcursul timpului?

Fredo și Pid’jin reflectă preocupările lui Tudor și ale mele.

Uneori glumim, fără legătură cu nimic. Uneori criticăm sau reacționăm la ceva. Nu există un plan și nici o evoluție clară în timp. S-au schimbat multe lucruri, atât în desen, cât și în poveste, dar nu într-un mod calculat.

 

Ilustrație. Sursă foto: pidjin.net

 

V-aţi adresat direct unui public extern. De ce? De unde a venit curajul? Sau oportunitatea?

Sunt mai multi vorbitori de limba engleză pe internet decât vorbitori de română. Ăsta ar fi motivul principal. În plus, atunci când scrii în altă limbă intervine acel filtru care te distanțează un pic de ceea ce scrii, îți dă un sentiment de siguranță (nemeritat, dar plăcut).

 

Au de gând să intre în lumea animaţiei?

„De gând”, da. Doar că există și acea parte care se cheamă „de muncă”, iar de acolo mai e de văzut.

 

Ilustrație. Sursă foto: pidjin.net

 

Ziceai de mediul academic mai devreme. Cum a fost trecerea de la postura de elev la cea de profesor?

Scary! la început.

Când m-am apucat să predau, aveam cam zero experiență în materie de vorbit în public. Ani de zile am fost cuprins de anxietate înainte de prima zi de școală. Nu știam la ce să mă aștept, dacă voi fi luat în serios, dacă n-o să spun vreo prostie, dacă o să mă blochez. Exact ca în episodul ăsta din Fredo & Pid’jin.

Dar, a mers bine. De fiecare dată. Și, de fiecare dată, mi-a plăcut enorm. Aș zice că emoțiile au trecut abia după primii 5-6 ani de predat.

 

Ilustrație. Sursă foto: pidjin.net

 

Există un sfat, ca un fel de trademark al tău, pe care îl dai mereu studenţilor?

Majoritatea cursurilor în care arăt cum se face ceva au o structură similară, în sensul că încep cu un disclaimer: „Metodele de lucru nu sunt bune, nu vă transformați în roboței. Feriți-vă de metode. Metoda e pilotul automat care sabotează creativitatea. Metoda e ceva rău.”

Dupa care zic „Și, acum, o să vă prezint o metodă”.

Ideea e că trebuie să pleci de undeva ca student. Trebuie să ai o plasă de siguranță, trebuie să știi „cum se face”, cum se rezolvă în mod standard un anumit task. Însă, există mereu riscul de a învăța să te complaci într-o manieră de lucru sigură și călduță și astfel să nu mai progresezi.

E foarte greu de evadat dintr-o zonă de confort odată ce te-a prins.

 

Lucrările studenților. Departamentul Design, FADD, UNArte. Tema „Parodie de logo” – Expo final de semestru.
Sursă foto: facebook.com/eugen.erhan

 

Ce i-ai spune unui tânăr la început de drum cu o oarecare înclinație către desen? Ar trebui să… sau mai bine nu?

Aș fi încrezător. Cred că merită să încerci să transformi faptul că știi să desenezi într-o carieră. Bănuiesc că meseriile creative vor fi printre ultimele care vor rămâne în picioare în luptă cu automatizarea.

Nu-s foarte sigur și în fond nu e nimeni, dar de la mine așa se vede. Plus că e oarecum plăcut: chiar dacă nu ajungi să-ți iei avionul ăla de aur, măcar te-ai simțit bine.

 

Ilustrație. Sursă foto: pidjin.net

 

mânz mic