Întrebări despre sau pentru mânz? Îl găsești la adresa de e-mail contact@manzmic.ro sau pe canalele de social media:

De vorbă cu… Corina Drăgan

Corina e ilustratoarea care mi-a făcut de curând un portret-surpriză, iar eu i-am scris o scurtă scrisoare de mulțumire. Am reîntâlnit-o în una din zilele astea la intersecția din care lumea pare că se vede prin caleidoscopul unui copil maturizat de vreme, sau prin ochelarii unui adult care încă mai poartă cu el dâre de copilărie. Am povestit despre patima noastră pentru povești, scrise sau pictate, și despre cum se poate transforma desenul din terapie în meserie.

Pentru posteritate, în rândurile următoare, e consemnat primul interviu cu Corina Drăgan. Primul-primul. Sunt de-a dreptul onorat.

 

Sursă foto: Corina Drăgan

 

Hei, Corina! Cum a început pentru tine toată treaba cu ilustrația?

Începutul călătoriei mele în lumea ilustrației e departe de a fi unul romantic și, mai degrabă, s-a născut dintr-o nevoie de a găsi un alt mediu de exprimare artistică. Mi-a folosit multă vreme ca terapie, fără să știu că ceea ce fac poate fi pus sub umbrela ilustrației.

 

Ce te-a mânat în direcția asta? Care-i istoricul Corinei Drăgan ca ilustratoare?

Concret, am studiat fotografia în cadrul Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca, iar în tot acest timp visam să fiu un artist care călătorește prin întreaga lume cu expoziții. Apoi, după cinci ani de lucru în zona fotografiei de studio și de stock (la un super studio din Brașov) și după niște căutări personale încununate de o perioadă dificilă din punct de vedere emoțional, am simțit că m-am plafonat și că am nevoie de o schimbare.

Întâmplarea a făcut să am la-ndemână, la momentul potrivit, un carnet cu foi albe și o cutie cu acuarele. Așa am început să desenez orice-mi venea în minte și asta mă ajuta să mă deconectez. La câteva luni după prima bulină verde pe care am pictat-o în acel carnet, s-a născut nepoțica mea și, odată cu acest moment, am început să creez un jurnal vizual compus din ilustrații și o mică parte de text care să le însoțească.

Ce era magic în toată treaba asta e că, deși multe dintre trăirile care au declanșat anumite povesti nu erau pozitive, când se materializau pe hârtie ajungeau să-și piardă din greutate și-mi provocau un zambet mare.

 

Sursă foto: Corina Drăgan

 

Ai făcut vreun fel de pregătire specială în desen, pictură sau design grafic?

Am avut în cadrul facultății două cursuri scurte de desen, studiul culorii și anatomia. Asta e cam tot ce am studiat într-un mediu academic pe partea de practică. În rest, am fost autodidactă, am experimentat mult și, în timp, mi-am găsit un mediu cu care să mă simt confortabil să lucrez și care să simt că mi se potrivește.

Nu am fost un copil care să deseneze zilnic, spre exemplu. Îmi plăcea să fac asta, dar nu m-aș fi gândit că la vârsta de adult voi face din asta un job. Ba mai mult, când am aflat că proba eliminatorie la admiterea la facultate consta într-un portret cu bust după model viu, m-a bușit râsul și am zis că nu am nicio șansă.

A urmat apoi un an de pregătire cu un profesor de fotografie, cu desen după natură moartă și tot felul de busturi din ceramică. Cumva, cumva, am fost într-atât de norocoasă încât am reușit, într-un final, să trec de acea probă eliminatorie.

Însă, imediat după, atenția mea s-a concentrat strict pe fotografie.

Sursă foto: Corina Drăgan

 

Cum știe un artist, sau un tânăr aspirant, că a trecut linia de la desen ca hobby la desen artistic?

N-aș zice că există o distincție între cele două, în sensul că poți face desen artistic și în timpul liber, ca hobby.

Sursă foto: Corina Drăgan

 

Dar cum alege mediile sau instrumentele prin care se manifestă artistic? De unde știe că-i mai potrivit creionul, guașa, uleiul, acrylicul sau altceva pentru el?

Cred că ține de feeling aici. Contează mult să te simți confortabil cu ce lucrezi, de aceea e important să experimentezi cu diferite medii până ajungi în punctul ăla. Cam toate cele pe care le-ai enumerat, apropo de medii de exprimare artistică, consider că sunt la fel de ofertante.

 

Sursă foto: Corina Drăgan

 

Ai un stil de desen foarte personal și bine conturat. Cum ai ajuns în punctul ăsta? Cât de repede ai simțit că te identifici cu un anumit mod de a desena și că ăla e al tău?

Încă nu știu dacă am un stil bine conturat pentru că simt că e ceva ce evoluează odată cu mine. Totul a venit în timp. A fost un început timid și cu multă neîncredere în mine, dar am luat fiecare proiect sau ilustrație ca pe o provocare, ca o pe oportunitate de a învăța ceva și de a-mi depăși niște bariere.

Ce pot spune cu siguranță este că ilustrațiile pe care le fac au în comun o alură ludică și un soi de nostalgie a copilăriei. O expresie a universului interior, dacă vrei. A fost ceva care s-a construit în mod organic, pe parcursul celor trei ani de când am făcut acel jurnal vizual și, momentan, asta e zona în care îmi place să lucrez. Am exersat, am experimentat și am învățat din greșeli.

E drept, încă nu am așa de multă experiență în spate și mai am de crescut, dar ăsta e drumul pe care vreau să-l urmez. Când ai o direcție parcă lucrurile încep să se simplifice. Mie ilustrația îmi aduce multă fericire.

Sursă foto: Corina Drăgan

 

Desenele tale îmi inspiră naivitate și parcă invită la visare. Ce te-a atras în zona asta a copilăriei?

Mă bucur tare că zici asta, sincer. Eu încă mă privesc ca pe un copil, deși mă cam dă de gol vârsta. Îmi plac foarte mult poveștile, magia din spatele lor și ajung să mă pierd des în visare. A fost firesc să pictez și să ilustrez în stilul ăsta sau, mă rog, așa au vrut ideile să se materializeze pe hârtie prin mine.

Pe lângă asta, sunt multe aspecte din copilăria mea pe care mi le amintesc și care mă inspiră  și mă bucur când se regăsesc și alți oameni în ceea ce ilustrez.

Sursă foto: Corina Drăgan

 

Apropo de asta, știu că ai făcut și ateliere de pictură cu copii. Cât de ușor e să transmiți altora cunoștințele tale? Dar cât de greu e de gestionat o grupă de copii agitați și imprevizibili? Ce skill-uri îți trebuie ca să predai și cum te asiguri de succesul transmiterii knowledge-ului?

Îmi place foarte mult să lucrez cu copii. Sunt foarte receptivi, mai mult decât le dăm noi credit, iar pentru mine, fiecare atelier e o ocazie bună de a reînvăța lumea prin ochii lor. Important este să te prezinti în fața copiilor cu inima deschisă, să-ți dai voie să fi și tu, la rândul tău, copil, iar de acolo începe magia.

Sursă foto: Corina Drăgan

 

Mai știu că ilustrațiile pe care le faci, de multe ori, capătă și o supra-menire, pe lângă cea de produs artistic estetic. Știu că ai ilustrat cărți, ai pregătit visual-uri pentru fel de fel de evenimente culturale. Chestia asta îți conferă un extra-imbold ca să continui sau… ce te face să simți? Poți să-mi povestești despre proiectele culturale în care ilustrația ta și-a găsit bine locul?

Acum zece luni, m-a găsit viața de freelancer și, odată cu asta, au început să apară și provocările. Primele două proiecte plătite au fost de ilustrație digitală în cadrul unor workshop-uri corporate făcute de Martin Lindstrom, cu care am avut ocazia să călătoresc până în Belgia și care m-au scos total din zona de confort. Mă simțeam mult mai sigură pe mine să lucrez cu acuarele decât în digital, dar după ce am trecut de panică și de gândurile cum că nu aș fii suficient de bună pentru acele proiecte, a decurs totul neașteptat de bine.

Apoi, au urmat doua colaborări pentru ilustrație de carte pentru copii, o identitate vizuală pentru cea dea treia ediție a Forumului Diversității Culturale și am încheiat anul 2018 foarte frumos, printr-o colaborare cu Teatrul Ion Creangă din București. Am făcut un afiș pentru spectacolul „Eliza visează”.

Fiind la început de drum pe partea de freelancing, nu prea am știut cu ce se mănâncă multe proiecte, dar am învățat din mers. Am avut norocul să găsesc oameni faini în comunitatea de ilustratori din România, care m-au ajutat cu informații foarte valoroase.

 

Sursă foto: Corina Drăgan

 

Te atașezi de proiecte?

Toate proiectele pe care le-am avut până acum îmi sunt dragi și, în general, am acceptat colaborări la care am simțit că se potrivește ceea ce fac pe partea de ilustrație. Spre exemplu, ultimele două proiecte pe care le-am făcut anul trecut au fost foarte mișto. Mi-am dorit mult să ajung să fac visual-ul pentru un festival (în cazul meu forum) sau pentru o piesă de teatru și am țopăit prin casă de bucurie când am citit mailurile cu propunerile pentru colaborare.

E o senzație faină să lucrezi cu oameni care iți cunosc stilul și care iți oferă libertate de creație având încredere că vor primi ceva ce sigur le va plăcea.

Sursă foto: Corina Drăgan

 

Care sunt pașii atunci când primești o temă nouă de desenat? Care e procesul creativ? Te apuci direct de desenat sau calculezi totul exact și planifici dinainte?

Când lucrez pe un brief primit de la un client, în general, îmi place să accept provocări care mă scot din zona mea de confort și care-mi dau ocazia să învăț. Nu am o rețetă anume care să funcționeze în fiecare situație, pentru că fiecare proiect e diferit și presupune o abordare personalizată.

De multe ori încep prin a face research, apoi fac schițe, îmi conturez câteva idei de compoziții și de culoare, iar dupa ce primesc OK-ul de la client, mă apuc de lucrarea finală.

Știi, atunci când fac proiecte personale, nu pun presiune pe mine, dar când lucrez pentru un client se schimbă lucrurile, pentru că trebuie sa livrez ceva care să placă și altor oameni, iar asta vine uneori la pachet cu neîncredere și senzație că poate încă n-am suficient exercițiu și simt că nu-mi ies lucrurile așa cum aș vrea.

Dar, cumva, cumva, reușesc să trec peste aceste gânduri.

 

Sursă foto: Corina Drăgan

 

Păi și, până la urmă, se poate trăi din meseria asta în România? Trebuie făcute compromisuri?

Acum zece luni m-am aruncat cu capul înainte în viața de ilustrator freelancer și trebuie să recunosc că nu mi-am făcut temele în ceea ce privește partea financiară. Cumva, trăiam cu ideea asta naivă în cap că, odată ce începi, proiectele vor veni și nu voi avea parte de perioade fără lucru pentru clienți. M-am mai maturizat puțin de atunci. Ha-ha!

Dar până acum nu a fost nevoie să caut eu proiecte. Au venit ele la mine. Iar când nu veneau sau dacă se anulau diverse colaborări, profitam de timpul acela ca să lucrez la proiecte personale. Asta după ce treceam de faza de panică și de gândul că poate „asta a fost tot”.

Momentan din asta trăiesc și chiar cred că există loc pentru fiecare în domeniul ăsta. Am mai făcut și compromisuri, dar nu ceva major.

În general, dacă simt că nu mă potrivesc pentru un proiect, daca nu mă simt confortabil cu felul în care comunică cu mine anumiți clienți sau dacă mi se cere să desenez total diferit de stilul pe care-l practic, prefer să refuz sau să recomand pe altcineva și să nu irosesc timpul nimănui. E cel mai corect așa.

 

Sursă foto: Corina Drăgan

 

Cum își face loc un artist și cum supraviețuiește într-un domeniu atât de competitiv? Știu că există în România mulți ilustratori și mulți sunt foarte-foarte buni.

Sunt mulți ilustratori foarte buni în România, într-adevăr, și îmi doresc să ajung, la un moment dat, la nivelul lor. Chiar și așa, cred că e loc pentru fiecare în industria asta. The more, the merrier. Ha-ha!

Fiecare are un stil unic de a vedea și de a-și imagina lumea.

 

Sursă foto: Corina Drăgan

 

Părinții te-au încurajat sau blamat? Ai simțit vreodată că ești judecată pentru alegerea de a urma o meserie în zona asta a artelor plastice?

Sunt cei mai mari fani ai mei, iar eu sunt foarte recunoscătoare pentru că am parinți care m-au susținut și mă susțin în călătoria asta și, tototdată, că au avut încredere în mine. Dacă e să ne luăm după faimoasa zicală cum că „artiștii sunt muritori de foame”, aș zice că au fost chiar curajoși. Glumesc!

Foarte probabil să-și fi dorit să urmez o carieră cu ceva mai multă stabilitate, dar cred că cel mai important lucru pentru ei este să mă vadă fericită făcând ceea ce-mi place.

Și sunt fericită atunci când fac ilustrație.

Sursă foto: Corina Drăgan

 

Cred că Biblia ilustratorului de carte pt copii e „Micul Prinţ”. Ai visat vreodată la revoluționarea ilustrării micului prinţ? Sau să produci adaptări ilustrate pentru copii a unor opere sacre ca: „Hamlet”, „Don Quijote”, „Divina Comedie” sau „Odiseea”?

„Revoluționare” e un cuvânt mare pentru mine. Îmi place mult „Micul Prinț” și ideea cum că ar trebui, măcar din când în când, să nu ne mai luăm atât de în serios. Sunt multe interpretări ale acestei povești pe piață și nu m-am gândit până acum să-mi aduc aportul așa, dar las o portiță deschisă în direcția asta.

Până una alta, visez ca, la un moment dat, să mă găsească cuvintele potrivite pentru a scrie o poveste pentru copii pe care să o și ilustrez.

 

Sursă foto: Corina Drăgan

 

Ilustrația, la fel ca scrierea creativă, poate deveni un instrument de story telling. Care crezi că-i mai eficient? Sau e mai bine să funcționeze împreună? Cum spui mai ușor o poveste, prin cuvinte sau imagini? Și dacă prin imagini, crezi că metoda asta, față de scrieri, dezvăluie mai mult sau mai puțin dintr-o poveste?

Depinde foarte mult de omul la care trebuie să ajungă mesajul respectiv. Unii sunt mai receptivi la imagini, pe când alții, la cuvântul scris. Ambele variante mi se par extrem de eficiente în a transmite un mesaj. Ce-mi place mai mult la imagine este că poate creiona pe atât de multe povești pe cât sunt oameni care o privesc.

Spre exemplu, mie-mi place să merg la expoziții, să privesc lucrările expuse și să încerc să dibuiesc eu mesajul din spate ca mai apoi sa-l confrunt cu descrierea atașată. E fascinant cât de mult contează starea de spirit pe care o ai în momentul în care te lasi purtat de o imagine. Mă simt mai aproape de vizual decât de cuvinte.

Adesea îmi creez mici povești scrise pentru lucrările mele, dar pe care aleg sau nu să le public. Uneori sunt mai mult pentru sufletul meu.

Cu toate astea, trăind într-o vreme în care durata de atenție a omului e destul de compactată, e foarte importantă imaginea. Cumva ea te oprește din scroll și-ti capteaza atenția sau îți trezește interesul de a descoperi mai departe și textul atașat, dacă este cazul.

Sursă foto: Corina Drăgan

 

Cum se promovează un artist în prezent? Tu cum o faci? Simți că e suficient sau ai nevoie de specialiști? În ideea că lumea digitală e supra-saturată de informație și devine din ce în ce mai greu să ajungi cu mesajele la publicul pe care îl vizezi.

Ca freelancer ești pe cont propriu și depinde foarte mult de tine cam cât de bine reușesti să gestionezi partea de management din spate, iar aici intră și promovarea. Probabil că există prin lume și echipe sau oameni care să te ajute cu partea asta.

Cele mai la-ndemână canale de promovare sunt rețelele de socializare, deși partea cu algoritmii din spate câteodată acționează în defavoarea ta. Chiar și asa, informația ajunge la cine trebuie să ajungă. Portofoliul e important sa fie organizat mai bine în cadrul unui website personal unde toată atenția e centrată pe munca ta.

Sau, mai există posibilitatea de promovare, tot pe partea de portofoliu, în platforme online dedicate pentru asta unde poți să accesezi operele mai multor artiști.

Momentan, eu folosesc Instagram, Facebook și Behance, iar în viitorul apropiat plănuiesc să-mi fac un website personal.

Sursă foto: Corina Drăgan

 

Ai vreun sfat pentru cineva care și-ar dori să urmeze calea asta? Există vreun set de principii după care te ghidezi?

Cred că e important, în primul și-n primul rând, să-ți placă ceea ce faci. Astfel, se găsesc soluții la orice obstacol sau provocare ar apărea. Să ai răbdare cu munca asta și cu tine, în general, pentru că totul se construiește în timp, în ritmul firesc.

Sursă foto: Corina Drăgan

 

Și să nu uiți să mai și zâmbești atunci când faci asta.