Întrebări despre sau pentru mânz? Îl găsești la adresa de e-mail contact@manzmic.ro sau pe canalele de social media:

Despre citit. Sau necitit

„Da’ de ce nu citește tineretul?”

 

Sursă foto: mânz mic

Păi, de exemplu, o jumătate dintre tinerii români care stau la țară nu văd în viața-vieților-lor cum arată o librărie, iar unele localități nu mai au nici măcar bibliotecă. Și mai sunt încă o sumedenie de motive.

Oricum, nu e vorba numai despre tineri. Din peste 19 milioane de români, aproximativ un milion sunt cititori. Aici intră și cei care parcurg o singură carte pe an.

Necititul ne duce spre analfabetism funcțional (42% în rândul tinerilor de 15 ani) și la un grad de abandon școlar destul de ridicat (18,1% în România, dublu față de media UE).* Adică, strică toată treaba.

Așa că, de Ziua Internațională a Cărții, a Bibliotecarilor, a Drepturilor de Autor, ziua în care îi comemorăm pe Shakespeare și pe Cervantes, plus, în Anul Cărții în România, am putea să mai citim.

*lucruri auzite la Conferința națională a comunicatorilor din editurile românești, ianuarie, 2019

mânz mic