Întrebări despre sau pentru mânz? Îl găsești la adresa de e-mail contact@manzmic.ro sau pe canalele de social media:

Boleró. Antidot pentru cârâială

Dacă ai fost vreodată în Vamă, la Stuf, pe la 5:00 dimineața, sigur știi despre ce vorbesc.

 

Cum adică antidot pentru cârâială?!

Ai mei mi-au spus de multe ori (mie și tuturor celor care ne ieșeau în cale) că am fost un bebeluş cuminte. Toootuși, ca orice nou-născut, se întâmpla să mai şi cârâi (…eu bănuiesc că făceam asta în lipsa a prea multe mijloace de comunicare la îndemână).

Şi, nu ştiu cum le-a ieșit, dar au găsit o soluție ingenioasă la problemă. Era absolut suficient să apese butonul PLAY al casetofonului nostru Stereo spatial rcs-003. Bine… nu vorbim despre orice fel de melodie. Trebuia să fie una anume. Şi, de fiecare dată când făceau asta, eu tăceam din gură.

Pesemne că bebeluşii din ’89 aveau gusturi rafinate la muzică, pentru că nu era o muzichie oarecare, ci o adevărată compoziție interpretată de-o orchestră întreagă. Astăzi e cea mai pusă în scenă operă muzicală din toate timpurile.

Îmi puneau Boleró. De Ravel.

 

Acum e momentul de apăsat PLAY și ascultat pe fundal (poate și de uitat un pic la animație):

 

 

Pfiu. Nici nu ştiu de unde să încep. Sunt atât de multe perspective şi interpretări născute în jurul Boleró-ului încât mi-e greu să mă fixez pe una şi să încep să povestesc pur și simplu. Dar, încerc.

 

Ravel

Să-l luăm, de exemplu, pe Ravel. Maurice Ravel. A fost un compozitor, pianist şi dirijor, scund şi mediocru. Lumea-l asocia cu impresionismul (pe el și pe Debussy!), curentul care separa arta modernă de rigurozitatea artelor clasice. Adică, un fel de răzvrătit, coleg de breaslă cu Velázquez şi Goya, doi pictori spanioli impresionişti pe care, eu personal, îi admir tare.

 

Maurice Ravel la biroul său, în Franța, prin anii ’20. (Sursă foto: Daily Telegraph)

 

Şi apropo de spanioli, mama lui Ravel era o madrileñă pasionată de arte, iar tatăl lui, inginer şi cercetător elvețian, preocupat de tehnologie. E important! Pentru că una dintre multele interpretări spune că Boleró-ul ar fi o operă extrem de personală pentru Maurice, un fel de omagiu adus părinților săi (Vom afla mai încolo că aduce a muzica spaniolească şi aminteşte, în același timp, de sunetul repetitiv al maşinăriilor întâlnite într-o fabrică).

Maurice era un răzvrătit, dar și un fel de inovator. Pe la 1900, împreună cu alți câțiva tineri artiști contemporani cu el, a creat un grup informal cunoscut ca Les Apaches (Huliganii), un termen care definea statutul lor de outcasts (sau proscriși). Din acest grup au făcut parte și artiști ca Igor Stravinsky sau Manuel de Falla.

 

Les Apaches: Ricardo Vines, Madame and Monsieur Robert Mortier, Abbe Leonce Petit și Maurice Ravel, c.1900
Fotograf francez, (secolul al XX-lea) / Arhivele Charmet / The Bridgeman Art Library
Sursă foto: BBC UK

 

De ce inovator? Ravel a fost unul dintre primii compozitori care au văzut potențialul înregistrărilor audio (în ideea de a aduce muzica mai aproape de publicul larg). Și-a mai făcut și muzică pentru film – Don Quijote (1933). Trei cântece pentru bariton și orchestră. Dar, asta-i o cu totul altă poveste.

­­

 

Rădăcini

Născut în Franța, undeva la granița cu Spania, Ravel se afla la intersecția dintre culturi (Hm, oare de unde i-o fi venit toată inspirația?). Tatăl lui Maurice, Joseph Ravel, era un inginer (și inventator!) elvețian de succes, iar mama sa, de origine bască, a fost crescută în mijlocul Madridului în cel mai… spaniolesc spirit posibil, pe care, bineînțeles că l-a transmis mai departe fiului său.

Maurice avea un atașament deosebit față de mama sa, a cărei moștenire basco-spaniolească i-a influențat hotărâtor parcursul în viață și în creația artistică. Printre cele mai vechi amintiri ale lui se regăseau momentele în care mama îi cânta cântece tradiționale chiar înainte de culcare.

Cu toate acestea, n-a reuşit niciodată să aducă la viaţă o compoziţie care are la bază teme basce, însă operele lui au avut ca surse de inspiraţie o diversitate de alte culturi: de la ebraică, la greacă, ungurească şi ţigănească… ca dovadă a curiozității sale față de diversitate și popoare.

Pe de altă parte, Ravel, seniorul, era absolut încântat atunci când își ducea fiul în vizită la fabrici, unde îi prezenta cele mai proaspete tehnologii și mecanisme. Joseph, tatăl, avea la rândul său o oarecare afinitate către muzică. De fapt, chiar el a fost cel care i-a făcut cunoștință cu Erik Satie, un personaj al avangardei pariziene a secolului al XX-lea.

 

Că tot vorbeam de inspirație

Probabil că Erik Satie a fost una dintre sursele de inspirație ale lui Ravel, mai ales că el e cel care a pus bazele minimalismului, suprarealismului și muzicii repetitive. Și dacă tot vorbeam despre inspirație, Maurice a și scris câteva piese tribut în cinstea compozitorilor pe care îi admira (cum ar fi Haydn), reinterpretându-le stilurile caracteristice într-o manieră pur și simplu… Ravelienească.

Tot în legătură cu admiraţia lui faţă de alţi artişti, am aflat că Ravel a fost foooarte impresionat de felul în care descrie Edgar Allan Poe actul creației în Filosofia compoziției. Spunea că a învăţat de la Poe cum „arta adevărată stă la intersecţia dintre inteligenţă pură şi emoţie”. Asta așa… că tot era acuzat de artificialitate şi lipsă de emoţii (sau de sentimente umane!) în contextul Boléro-ului.

 

Instrumente

Dar, hai să revenim la muzică. La melodie. La Boleró. Nu are nimic din structura unei compoziții muzicale obişnuite (în care, în mod firesc, tema evoluează), ci este pur şi simplu repetiția aceleiaşi teme de exact 18 ori, cu foarte mici variațiuni.

Ce melodie simplă, nu? La început sunt flautul şi clarinetul. Mai apoi, compozitorul începe să introducă și să amestece instrumente şi timbre muzicale aşa cum un pictor amestecă pe paleta sa culorile. În Boléro, fiecare instrument pare să aibă propria sa nuanță şi personalitate. Îmbinate, dau naştere la sunete noi,  uneori neaşteptate.

Pare că muzica din ­­­Boléro nu variază, nu evoluează, nu se grăbește, doar… devine mai intensă.

Boléro-ul e, practic, un crescendo al unei melodii. E acelaşi lucru, timp de 15 minute (sau mai mult, sau mai puțin – depinde de interpreți), doar că din ce în ce mai puternic (gălăgios). Un coşmar! Sigur n-are cum să prindă aşa ceva! – ziceau unii de pe vremea lui Ravel. Greşit! E un crescendo perfect. Elegant şi matematic. O bijuterie!

 

BONUS

În piesa asta cam toate instrumentele au parte de solo-uri. Zicea cineva la un moment dat (sau am citit pe undeva) în contextul Boléro-ului: Imaginaţi-vă bietul trombonist, care petrece mare parte din timp undeva în fundul scenei, în spatele celorlalţi membrii ai orchestrei. Are, în sfârşit, și el ocazia să fie în centrul atenţiei şi să cânte din toată inima.

Tare, nu? Și cu toate astea, Ravel a considerat Boléro-ul… un simplu studiu de orchestră.

 

Pofte și balet

Ida Rubinstein fotografiată de Eugene Druet (Sursă foto: Pictify)

Boléro e percepută ca una dintre cele mai erotice piese muzicale clasice, deşi compoziţia nu a fost gândită în direcţia asta. Orchestraţia dă, totuși, senzaţia unui tot unitar care creşte spre climax. Iar big bang-ul de la final cam sprijină toată ideea asta.

Ravel a acceptat să scrie o piesă muzicală pentru balet cu influenţe spaniole de dragul amicei sale, actriţa şi dansatoarea de balet rusoaică, Ida Rubenstein.  La prima reprezentare a piesei pe sunetele Boléro-ului, Ida a jucat rolul unei dansatoare de flamenco care pășește pe masa lungă a unei taverne spaniole, înconjurată de privirile bărbaților, a căror admirație se transformă de îndată în obsesie.

În fapt, Ravel îşi imagina o coregrafie cu totul diferită, pe un fundal industrial, în care prim plan-ul ar fi fost ocupat de fabrici, maşini şi muncitori, reflectând astfel natura mecanică (și inflexibilă) a operei. Iar firul narativ din filmul lui se contura în jurul unui toreador ucis de tauri. (Hm… Interesant!)

Şi parcă-parcă se potrivea ceea ce își imagina el, mai ales că trăsătura principală a piesei e repetiţia (neobosităăă!) a unei teme care devine de-a dreptul militaristică odată cu introducerea trompetelor. Ritmurile Boléro-ului au fost clar inspirate de mașinăriile tatălui său, iar părțile melodice probabil că au pornit de la cântecele de leagăn pe care mama lui obișnuia să i le cânte seara.

 

Boală

O altă interpretare sugerează că piesa ar fi rodul problemelor de sănătate pe care Ravel a început să le aibă în ultimii ani din viață. Cercetătorii din zilele noastre au concluzionat că, din punct de vedere neurologic, lipsa de compoziție și repetitivitatea din Boléro au legătură cu un tip de afecțiune psihică de care Ravel ar fi suferit în acea perioadă. Posibil demență.

A murit pe 28 decembrie, la 62 de ani.

 

Celibidache

În mai 1994, dirijorul Sergiu Celibidache, la vârsta de 82 de ani, probabil inspirat (și provocat!) de multiplele fațete ale unei compoziții atât de simple și în același timp, atât de complexă, a oferit publicului său un spectacol de 17 minute și 53 secunde, un record al epocii noastre.

Mimica lui Celibidache din timpul interpretării e inconfundabilă. Aș zice chiar… de pus pe perete.

 

Așa că, propun încă-o tură și gata:

 

 

mânz mic